Președintele interimar al Camerei Deputaților, social-democratul Simonis a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca Guvernul României să susțină financiar repatrierea românilor care își pierd viața în străinătate.
”Am depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca Guvernul României să susțină financiar repatrierea românilor care își pierd viața în străinătate, dacă familiile solicită acest sprijin, cheltuiala urmând a fi suportată de la bugetul Ministerului de Externe”, a anunțat Simonis.
Deputatul PSD precizează că ”una dintre cele mai mari problemele cu care se confruntă aparținătorii celor decedați în afara granițelor țării o constituie repatrierea acestora”.
”Costurile de repatriere sunt unele foarte mari, am putea spune chiar prohibitive. Familiile sunt de multe ori aflate în situația de a apela la ajutorul concetățenilor pentru a reuși să strângă sumele necesare acoperirii acestor costuri. Tocmai din aceste motive am decis să depunem inițiativa legislativă care va intra în cel mai scurt timp pe circuit parlamentar și care îmi doresc să fie susținută de colegii mei din Camera Deputaților și Senat”, susține Alfred Simonis.
Leave a Reply