Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, și-a reluat antrenamentele, primind un wild card pentru Miami Open după ce suspendarea pentru dopaj i-a fost redusă de la 4 ani la 9 luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Campioana noastră a ales să se antreneze la Complexul Sportiv Ion Țiriac din România, fiind însoțită de Alexandra Cadanțu-Ignatik, în vârstă de 33 de ani, clasată pe locul 311 în WTA.
Cele două jucătoare s-au fotografiat împreună, iar Cadanțu-Ignatk a postat imaginea pe Instagram, exprimându-și bucuria de a o revedea pe Simona pe teren.
Miami Open, un turneu cu 1.000 de puncte în clasamentul WTA, va avea loc între 19 și 31 martie.
Ultima partidă oficială a Simonei Halep a avut loc pe 29 august 2022, în primul tur al US Open, unde a întâlnit-o pe Daria Snigur, scor final 2-6, 6-0, 4-6.
Leave a Reply