Nave ale Pazei de Coastă chineze și filipineze s-au ciocnit în disputata Mare a Chinei de Sud. La deschiderea Congresului național al poporului, China a fixat o țintă ambițioasă de creștere economică, de 5%, în ciuda dificultăților economice, recunoscute în raportul premierului.
În același timp, a fost anunțată creșterea semnificativă a cheltuielilor militare. Guvernul de la Beijing a adoptat, de asemenea, un limbaj mai dur față de Taiwan.
Li Qiang, premierul Chinei: „Trebuie să consolidăm pregătirea militară cuprinzătoare și pregătirea pentru luptă, pentru a proteja ferm suveranitatea națională, securitatea și interesele de dezvoltare ale Chinei. Vom rămâne ferm angajați față de principiul ‘o singură Chină’”.
În raportul prezentat de premier, oficialii au renunțat complet la formularea „reunificarea pașnică a Taiwanului”, în timp ce Beijingul va crește din nou cheltuielile militare, care, oricum, au sporit mereu de când președintele Xi Jinping a venit la putere.
Cheltuielile militare ale Chinei urmează să crească cu 7,2% în acest an, semn că apărarea națională rămâne o prioritate majoră pentru guvern. Bugetul anual pentru apărare se ridică la 220 de miliarde de dolari, fiind al doilea ca mărime după cel al Statelor Unite. Atât vecinii Chinei, cât și SUA, privesc cu îngrijorare creșterea puterii militare a Chinei. Avioanele de război și navele de război chineze navighează sau zboară în jurul Taiwanului aproape zilnic. China are, de asemenea, dispute teritoriale cu Japonia, Filipine și câteva națiuni din vestul Pacificului. Forțele militare americane patrulează în aceeași zonă, ridicând temeri legate de o coliziune care ar putea degenera într-un incident internațional sau chiar în conflict.
Chiar marți, două nave ale Gărzilor de Coastă, unul filipinez și unul chinez, s-au ciocnit într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, iar patru membri ai echipajului filipinez au fost ușor răniți. Vasul de patrulă chinez a efectuat manevre agresive și periculoase, acuză autoritățile de la Manila, provocând coliziunea.
O oră mai târziu, alt vas al Pazei de Coastă chineze a blocat, apoi a lovit ambarcațiunea de aprovizionare care era escortată de Garda de Coastă filipineză. Mai departe, vasele de patrulă chinezești au folosit tunurile de apă pentru a îndepărta vasul de transport filipinez.
„Am luat măsuri împotriva navelor filipineze care au intrat ilegal în apele noastre teritoriale”, a explicat ulterior Beijingul. Ruta maritimă respectivă, aflată în dispută, trece și printr-o zonă a platoului maritim unde s-ar afla bogate depozite subacvatice de petrol și gaze.
Leave a Reply