Simularea examenului de Bacalaureat 2024 continuă cu proba la alegere a profilului, ultimul test scris pentru majoritatea elevilor. Mulți dintre liceenii de la profil real au ales să dea examenul din Biologie, fie că este Anatomie umană, fie Biologie vegetală.
UPDATE: Au apărut subiectele pentru cei care dau examenul din Anatomie.
Viitorii absolvenți de liceu au posibilitatea de a-și evalua cunoștințele în perspectiva examenului final din lunile iunie și iulie, rezolvând subiectele corespunzătoare.
Proba la Biologie a început la ora 9:00, moment în care elevii au primit broșurile cu subiecte. Ei au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva cerințele.
Stirileprotv.ro vor publica subiectele la Biologie imediat ce vor fi disponibile, iar la ora 15.00, Ministerul Educației va publica oficial subiectele și baremul pe site-ul subiecte.edu.ro.
Simularea bacalaureatului 2024 a început luni cu proba de limba română și se încheie odată cu comunicarea rezultatelor pe 15 martie.
Conform Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat va fi următorul:
17-19 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
19-20 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
19-21 iunie – evaluarea competențelor digitale, proba D;
25-27 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
1 iulie – proba scrisă la Limba și literatura română;
2 iulie – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
4 iulie – proba la alegere a profilului, probă scrisă;
5 iulie – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
8 iulie – afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00;
9 – 11 iulie – rezolvarea contestațiilor; 12 iulie – afișarea rezultatelor finale la BAC 2024.
Leave a Reply