Pedepse uriașe pentru complicii tânărului din Buzău care i-a dat foc fostei iubite. Sentința nu este definitivă

Home Actualitate Pedepse uriașe pentru complicii tânărului din Buzău care i-a dat foc fostei iubite. Sentința nu este definitivă
Pedepse uriașe pentru complicii tânărului din Buzău care i-a dat foc fostei iubite. Sentința nu este definitivă

Doi tineri complici la o crimă prin incendiere produsă în februarie 2019, victima fiind o tânără de 22 ani, au fost condamnaţi marţi, de Tribunalul Buzău, la închisoare pe viaţă şi 20 de ani de închisoare.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Buzău nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 20 de zile.

Autorul crimei, Cosmin Dan, a fost deja condamnat în ianuarie 2020 la 24 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi şi distrugere şi daune de 150.000 de euro către familia fetei.

După ce a consumat alcool şi droguri, acesta a mers în dimineaţa zilei de 23 februarie 2019 la apartamentul fostei sale iubite, Nica Valentina, a aruncat asupra acesteia cu benzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă, incendiul extinzându-se şi în locuinţă.

Cei doi complici condamnaţi marţi pentru complicitate la omor calificat şi la distrugere au primit aceste pedepse grele deoarece anchetatorii au stabilit că aceştia i-au furnizat criminalului sticla cu benzină, pe care i-au înmânat-o în apartamentul victimei, după ce acesta le-ar fi solicitat-o indicându-le şi scopul său de a o incendia pe victimă.

Şi celălalt complice a primit o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

Totodată, cei doi tineri vor trebui să plătească daune civile şi morale de 120.000 de euro către familia victimei, conform deciziei instanţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.