Un bărbat din București s-a ales cu două dosare penale după ce a fost prins beat la volan

Home Actualitate Un bărbat din București s-a ales cu două dosare penale după ce a fost prins beat la volan
Un bărbat din București s-a ales cu două dosare penale după ce a fost prins beat la volan

Un bărbat din București a fost reținut de polițiștii din Alba după ce, la câteva ore de la depistarea lui băut la volan, fiindu-i suspendat permisul, fără drept de circulație, a fost surprins din nou conducând sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 4 martie 2024, în jurul orei 15:30, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Transilvaniei din Aiud, fiind sub influența alcoolului. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, se arată în comunicatul dat publicității de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului iar permisul de conducere i-a fost suspendat, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Ulterior, în jurul orei 23:40, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea același autoturism, pe DJ 107I, în afara municipiului Aiud. De această dată, bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, pentru a se stabili dacă era sub influența alcoolului. Potrivit rezultatelor de laborator, bărbatul ar fi avut o îmbibație alcoolică de 2,37 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, respectiv de 2,18 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă, menționează IPJ Alba.

Față de acesta a fost întocmit un nou dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere cu permisul suspendat și conducere sub influența alcoolului. De asemenea, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.