Secretarul pentru securitate internă al SUA, Alejandro Mayorkas, a declarat duminica aceasta că, în ultimii trei ani, administrația lui Joe Biden a ‘returnat sau expulzat’ mai mulți migranți ilegali decât a făcut-o Donald Trump.
Mayorkas a apreciat într-un interviu pentru CNN că, din mai anul trecut, SUA au expulzat ‘mai mulți oameni decât în orice alt an, începând din 2015’.
Cu toate acestea, amploarea crizei migrației de la granița de sud a Statelor Unite a dus la sosirea a peste 2,2 milioane de migranți în 2023.
Un sondaj al Wall Street Journal (WSJ) publicat duminică arată că tot mai mulți alegători americani își concentrează atenția asupra imigrației, o temă periculoasă pentru președintele Biden, care vizează un al doilea mandat.
Aproximativ 20% dintre cei chestionați de ziar au citat imigrația drept cel mai important aspect pentru votul lor la alegerile prezidențiale din acest an. A doua temă importantă a fost economia.
Atât Biden, cât și predecesorul său și posibil rival la alegerile prezidențiale din noiembrie au călătorit joi la granița de sud a Statelor Unite, pentru a evidenția faptul că migrația este o axă centrală a campaniilor lor.
Leave a Reply