Cum să previi fraudele online: Recomandările Poliției Capitalei

Home Actualitate Cum să previi fraudele online: Recomandările Poliției Capitalei
Cum să previi fraudele online: Recomandările Poliției Capitalei

Poliția Capitalei oferă sfaturi de prevenire a fraudelor informatice și recomandă cetățenilor să nu acceseze linkurile primite de la necunoscuți, să nu folosească aceeași parolă pentru mai multe conturi și să nu dezvăluie datele cardului.

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că au fost înregistrate mai multe plângeri privind săvârșirea unor fraude informatice. Diverse persoane ar fi creat conturi similare cu cele ale unor unități bancare pe rețelele de socializare și ar obține datele bancare (user, parolă, CVV) ale persoanelor vătămate sub pretextul actualizării datelor existente în sistemul bancar sau al unor oferte de refinanțare sau deschidere a unor conturi online.

Politia Capitalei a prezentat câteva cazuri reprezentative din ultima perioadă. De exemplu, într-o perioadă cuprinsă între octombrie 2022 și martie 2023, au fost efectuate cercetări în mai multe dosare penale în care clienți ai unor bănci și-au introdus datele de logare în aplicațiile de internet banking ale unor pagini de internet asemănătoare cu cele ale unor bănci, promovate pe motorul de căutare Google. Ulterior, bănuiții ar fi folosit aceste date de logare pentru a accesa ilegal conturile de internet banking ale acestora și ar fi efectuat tranzacții neautorizate în valoare totală de 583.000 de lei.

În alt caz, mai multe persoane au fost induse în eroare de SMS-uri care păreau să provină de la o unitate bancară și conțineau link-uri ce permiteau obținerea datelor de acces în interfața de internet banking. Cercetările au relevat că au fost accesate conturile a șaisprezece persoane vătămate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 12.000 de euro.

Politia Capitalei vine cu recomandări pentru prevenirea acestor infracțiuni, precum evitarea accesării de link-uri necunoscute, crearea de parole complete pentru conturile online, schimbarea periodică a acestora, utilizarea autentificării cu doi factori și asigurarea tranzacțiilor securizate. De asemenea, se recomandă monitorizarea periodică a conturilor și tranzacțiilor, evitarea dezvăluirii datelor de utilizare ale cardului și blocarea rapidă a accesului de utilizare online a acestuia în cazul sesizării unor nereguli.

Leave a Reply

Your email address will not be published.