Mărțișorul, un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară și un vestitor al înnoirii. Acest obicei tradițional românesc a fost inclus în lista reprezentativă a Patrimoniului imaterial UNESCO și, conform unei legende, ar fi fost tors de către Dochia. Mărțișorul este asociat cu speranța, bucuria, iubirea și concilierea în viețile celor care îl oferă sau îl primesc.
Mărțișorul este un obicei care începe prin a fi dăruit între oameni, apoi oferit plantelor și, în final, întregului Univers. Prin răspândirea mărțișorului, omul își dorește să echilibreze principiile contrare și complementare care guvernează Universul, precum viața-moartea, lumina-întunericul, vara-iarna, masculinul-femininul, semnificații reflectate în albul și roșul șnurului.
Pe vremuri, mărțișorul consta într-un bănuț de aur prins de un găitan de mătase împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana care îl primea îl purta până când întâlnea primul trandafir înflorit, pe crengile căruia depunea darul primit. Bănuțul reprezenta Soarele la trecerea dintre anotimpuri, îmbelșugarea, iar firele albe și roșii ale găitanului simbolizau fața albă ca un crin și rumenă ca o roză.
Mărțișorul este un obicei prezent nu doar la români, ci și la bulgari și albanezi, fiind considerat un semn protector împotriva bolilor și nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau bumbac alb și roșu pentru a fi feriți de boală, iar acest fir era ulterior legat într-un pom pentru a-i asigura rodirea. Vitelor li se agăța fir roșu cu alb pentru sănătate și rodire, conform cercetătorilor de la Muzeul Național al Țăranului Român.
O altă variantă de mărțișor autentic implica ca șnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, și unul roșu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului cu femininul prin intermediul șnurului reprezintă reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric și cosmic.
Mai multe variante ale mărțișorului sunt întâlnite în diferite regiuni, unele localități preferând șnururi din lână roșie sau neagră, cu semnificații distincte. Tradiția mărțișorului este strâns legată de sărbătorile Anului Nou, marcate în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative și astronomice.
Mărțișorul, preluat de lumea urbană și transformat în modă, este purtat ca bijuterie, suvenir sau cadou. În prezent, mărțișorul este oferit și virtual, pe platformele de socializare, sub formă de imagini sau animații amuzante.
Legenda mărțișorului relatează diferite povestiri, precum cea în care Soarele coboară pe Pământ sub formă de fată frumoasă, fiind salvat de un tânăr curajos care învinge un zmeu și eliberează fata. Primăvara sosește, oamenii își recapătă veselia, însă nimeni nu-și amintește de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului. Sângele cald al tânărului dă naștere ghioceilor, vestitori ai primăverii.
O altă legendă legată de mărțișor este asociată cu Dochia, personaj mitologic a cărei zi era sărbătorită la 1 martie. Cercetătorul Ion Ghinoiu consideră șnurul de mărțișor o funie a timpului, toarsă de Dochia la nașterea anului calendaristic.
Mitul din Moldova legat de mărțișor spune că Primăvara a învins Iarna, culorile mărțișorului simbolizând sângele roșu pe zăpada albă. Cercetările arheologice din România relevă amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum aproximativ 8000 de ani. Aceste amulete, reprezentând pietricele vopsite alternativ în alb și roșu, ar fi fost folosite pentru a saluta venirea primăverii prin ritualuri ce implicau sacrificii.
Tradiția mărțișorului se regăsește și la aromâni, bulgari, macedoneni și albanezi, sub diverse denumiri. La 6 decembrie 2017, mărțișorul a fost inclus în lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului imaterial al umanității, recunoașterea fiind acordată în cadrul Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Leave a Reply