Un individ a fost arestat preventiv pentru furt calificat, după ce a pătruns în şase locuinţe din Constanţa şi a furat, în total, aproximativ 15.000 de euro, sute de lire sterline, aproape 3.000 de lei şi bijuterii.
Suspectul a fost reţinut în urma a două percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti în municipiul Constanţa şi comuna Poarta Albă.
Într-una din nopţi, individul a pătruns într-un imobil de pe strada Merişor din Constanţa, de unde a sustras 12.600 de euro şi 500 de lei. În altă noapte, acesta ar fi pătruns într-un alt imobil de pe strada 8 Martie, de unde a furat 2.000 de euro. Ulterior, a încercat să pătrundă în alte două locuinţe de pe aceeaşi stradă, dar fără succes. În aceeaşi noapte, a reuşit să intre într-un imobil de pe strada Călăraşi, de unde a sustras 1.900 de lei şi două bijuterii.
Într-o altă noapte, individul a pătruns în alte două locuinţe din Constanţa, de unde a furat 170 de lire sterline şi 1.000 de lei, respectiv o poşetă goală, pe care a abandonat-o ulterior în curtea imobilului.
Hoţul a profitat de faptul că uşile erau neasigurate pentru a pătrunde în locuinţe.
După 24 de ore de reţinere, individul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, cerere ce a fost aprobată.
Leave a Reply