Reacția lui Putin după ce Biden l-a făcut „ticălos nebun”: De ce este mai bun pentru Rusia

Home Politica Reacția lui Putin după ce Biden l-a făcut „ticălos nebun”: De ce este mai bun pentru Rusia
Reacția lui Putin după ce Biden l-a făcut „ticălos nebun”: De ce este mai bun pentru Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a susținut joi că recentul calificativ de „ticălos nebun” folosit referitor la el de omologul său american Joe Biden arată de ce Kremlinul îl consideră totuși pe acesta din urmă preferabil ca președinte față de Donald Trump, relatează Reuters.

„Noi suntem gata să lucrăm cu orice președinte. Dar cred că pentru noi Biden este preferabil, pentru Rusia, și judecând după ce a spus am perfectă dreptate”, a declarat surâzând Putin la televiziunea de stat.

„Nu-i ca și cum mi-ar putea spune ‘Mulțumesc, Volodea, bravo, mi-ai fost de mare ajutor’, a adăugat el.

„M-ați întrebat care este mai bun pentru noi. Am spus atunci și cred în continuare că pot să repet: Biden”, a subliniat Putin.

Kremlinul a declarat joi că remarca liderului de la Casa Albă la adresa lui Vladimir Putin nu face cinste SUA și celor care utilizează un astfel de limbaj și consideră că a fost o încercare nereușită a președintelui american de a apărea ca un „cowboy de la Hollywood”.

Expresia folosită de Biden în limba engleză, miercuri, la un eveniment legat de strângerea de fonduri pentru alegeri la San Francisco, a fost „crazy SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, care poate fi tradusă prin „nenorocit”, „ticălos” sau „fiu de câine”.

Întrebat săptămâna trecută de un jurnalist care președinte ar fi mai bun pentru Rusia, în perspectiva alegerilor prezidențiale care au loc în noiembrie în SUA, Putin a răspuns: „Biden este o persoană mai experimentată. Este previzibil, este un politician cu experiență”.