Infiintarea Mitropoliei Tomisului – O necesitate istorica

Home Actualitate Infiintarea Mitropoliei Tomisului – O necesitate istorica
Infiintarea Mitropoliei Tomisului – O necesitate istorica

IPS Teodosie a anunțat că, săptămâna viitoare, în zilele de miercuri, joi și vineri, credincioșii vor avea post și rugăciune cât mai intensă pentru înființarea Mitropoliei Tomisului.

Teodosie a adăugat că acesta nu este un drept al său, ci o evidență a istoriei.

IPS Teodosie a fost întrebat, joi, la Radio Dobrogea, dacă poate institui o zi de rugăciune în toată Arhiepiscopia Tomisului pentru înființarea Mitropoliei Tomisului.

„Sigur, să ne rugăm, iată, săptămâna viitoare va fi pecetluirea, dacă va fi, dacă nu, când vrea bunul Dumnezeu. Noi am făcut demersurile care se cuveneau că nu puteam să nu le facem, având un adevăr atât de evident și atât de necesar de pus în realitate, sigur că să ne rugăm cu toții. Și iată, miercurea și vinerea viitoare, chiar și joi să ținem post, miercuri, joi și vineri, săptămâna viitoare, să avem post și rugăciune cât mai intensă pentru această dorință a dumneavoastră, atât de justificată”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

El consideră că înființarea Mitropoliei Tomisului este o evidență a istoriei.

„Sigur că eu nu pot să strig atât de tare ca și cum e un drept al meu. Nu e un drept al meu. E o evidență a istoriei, un drept al frățiilor voastre care locuiți aici și această necesitate o evidențiază românii din toată țara și din diaspora. Eu sunt mereu atenționat să fac ceva să fie pusă istoria Dobrogei și Biserica Tomitană în evidență. Sigur, Dumnezeu dacă ne rugăm, El ne va ajuta și în El am nădejdea”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

În urmă cu câteva săptămâni, tot la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat dacă Mitropolia Tomisului ar trebui înființată, reactivată sau recunoscută și dacă a fost vreodată desființată.

„Nu a fost desființată niciodată, doar împrejurările au făcut să înceteze viața ei activă și, sigur, după toate datele pe care le avem, ea trebuie să fie reactivată și recunoscută și nădăjduiesc în aceasta, că Dumnezeu e Dumnezeul adevărului, iar acesta este un adevăr de necontestat”, a răspuns IPS Teodosie.

El a mai fost întrebat de un alt ascultător al emisiunii cum se pot implica cetățenii în acest demers.

„Da, au venit la mine mulți. Nu pot să vă opresc. M-au întrebat și alții, ne dați voie să trimitem și noi scrisori către Cancelaria Sfântului Sinod, către Patriarhie. Eu nu pot să vă opresc. Că a opri nu este creștinește, iar Mitropolia Tomisului este cea care aduce demnitate și țării și bisericii. Eu nu comentez de ce nu s-a împlinit. Am trimis acum cel mai complet referat pentru Mitropolia Tomisului la Cancelaria Sfântului Sinod. A fost înregistrat, sperăm să se pună pe ordinea de zi. Dacă și dumneavoastră, laicii, doriți să aduceți un aport, că știu că ați luat cunoștință despre adevărata istorie a Mitropoliei Tomisului, pentru care avem argumente nu necesare, ci mult prisositoare, faceți și dumneavoastră un efort să trimiteți dorințele dumneavoastră către Patriarhie și Cancelaria Sfântului Sinod. Nu vă pot opri, nici nu vă silesc”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

IPS Teodosie a mai fost întrebat dacă va discuta la viitorul Sinod despre Mitropolia Tomisului.

„Eu nădăjduiesc să fie pusă pe ordinea de zi solicitarea noastră. Dumneavoastră puteți să vă exprimați, cum am spus și mai înainte, să cereți, că eu nu cer pentru mine, ci pentru a restaura un adevăr istoric fundamental pentru întreaga Biserică și pentru toți credincioșii noștri. Toți avem un plus de demnitate și binecuvântare de la Dumnezeu că punem în ordine cele ce au aparținut înaintașilor noștri. Trimiteți scrisorile dumneavoastră către Sfântul Sinod, către Patriarhie”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Patriarhia Română a precizat că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului privind ridicarea la rang de Mitropolie a fost respinsă din 2003 de Sfântul Sinod, iar arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, „insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie”, fiind încălcată astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române. De altfel, „încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod”.