Polițiștii din Brăila au oprit o mașină condusă de un bărbat care avea permisul suspendat și se afla sub influența băuturilor alcoolice și drogurilor, iar în autoturism au fost găsite patru kilograme de aur și 400.000 de euro.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila au anunțat că polițiștii au oprit în trafic miercuri seara, un bărbat care conducea o mașină pe strada Unirii din municipiu.
„În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, brăileanul a fost testat și cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezență a substanțelor psihoactive”, au precizat polițiștii.
Ei au menționat că bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, în mașina sa, polițiștii au găsit obiecte tăietor-înțepătoare, peste 400.000 de euro, patru kilograme de aur și 7.000 de lei.
Bărbatul, care conform unor surse apropiate anchetei este fiul unui om de afaceri local, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și spălare de bani.